Frate… Nu mai suport atata tziganie…Pe bune… deja m-am saturat!
Anu’ trecut am mers la Speaking… 98 de pct! Super tare!
Anu’ acesta tziganie maxima! Organizare varza, pile peste pile, mama lu’ ala e in comisie, a lu’ ala e tata, bunica, catelu, purcelu… TOTI! Juma’te din concurenti stiu inainte sa inceapa concursu’ ce o sa primeasca…
Muncim 1 an pt concursu’ asta… si la final vine rezultatu’… 88 pct.. CUM PUSCA MEA??? X( Adica sa fim seriosi… nici dak nu faceam 1 an engleza nu puteam sa scad cu 10 pct…
Constatare:
In cacatul asta de tara orice vrei sa faci tre sa ai pile… Oare si daca vreau sa merg sa ma pish in centru tre sa am pile?
Damn…
Sti… foarte interesant cum de la niste glume si o intamplare idioata… oamenii ajung sa spuna despre o fata k e curva! Partea nasoala… e k… de obicei au dreptate! :))
Subiectul nr. 1
Se da fisierul de date
Elevi.dbf
Nr_matricol
Nume
Adresa
Clasa
Medie
a) Se cauta un elev pe baza nr.matricol (citit de la tastatura) si se afiseaza clasa, numele, adresa, media
b) Sa se creeze un nou fisier, cu aceeasi structura, pentru toti elevii dintr-o clasa citita de la tastatura.
CLEAR
WAIT „punctul a”
USE elevi
STORE 0 TO nr
@ 10,10 say „nr matricol” get nr
READ
SET FILTER TO nr=nr_matr
BROWSE FIELDS nume, clasa, adresa, medie
USE
CLEAR
WAIT „punctul b”
USE elevi
STORE 0 TO c
@ 10,10 say „clasa” get c
READ
COPY TO nou FOR clasa =c
USE nou
BROWSE
use (mai mult…)
Subiectul nr. 1 Se citesc n (maxim 30) elemente reale, sa se retina elementele o singura data folosind un sir ajutator.
#include
#include
void main()
{clrscr();
int i,n;
float a,v[30];
cout<>n;
for(i=1;i>a; v[i]=a;}
for(i=1;i<=n;i++)
cout<<v[i]< (2,7,-5,4)
Sunt revoltat… De ce? De tot! De tot ce se intampla in tara asta… in lume… chiar de tot… Numai cacaturi! Aia din Egipt se calca in picioare.. (degeaba) si vor ajunge probabil ca si noi, adica o tara de cacat. Aia din Coreea fabrica arme nucleare (alti imbecili pe lumea asta). Rusii ne spun ca o sa ne loveasca un asteroid cat scula lu Chuck Norris vazuta la microscop (vorbesc proportional) si americanii spun ca defapt nu e atat de mare…
Adica…de ce trebuie toti sa se creada mai destepti decat altii…? Aaaa… defapt stiu raspunsul… Orgoliul… Si totusi… IDIOTI!!! “De ce sa aibe ala mai mult ca mine?” “Ala a spus asta??? Stai ca il contrazic eu!!!” Prostii… E tot mai enervant….
Cica in cartile care definesc religiile (Biblie, Coran si altele) scrie ca va veni sfarsitul lumii… ca vom ajunge toti pe cate un norisor cantand la harpa… chestii de genu asta…
Faza e ca… din cauza noastra o sa ajungem asa… Zilnic pe Terra o gramada de oameni sunt ucisi.. in curand o sa ne dam unii la altii cu bombele in cap! Vorbesc de toti! Nu ca si acum… americanii cu alti fraieri care saracii nu au ce manca dar ei au arme! “Ha! Ha! Ha! Ce smecheri suntem noi! Avem arme! Pacat ca vom murii de foame!”
Si totusi.. daca ne gandim la oameni o sa sesizam ca defapt suntem niste animale… si e in natura noastra sa ucidem! Probabil ca vom ajunge in punctul in care vor fi pastrati doar “cei mai puternici” iar restul vor fi ucisi! Ca in filme… niste tipi imbracati in alb de parca sunt de la spitalul de nebuni.. sunt trimisi in **** cu satelitul ca sa fim sigur ca rasa umana nu va disparea complet! Si stau si ma intreb… Se va repeta faza cu arca lui Noe??? Poate ca istoria se va repeta… Poate ca Einstein gresea cand spunea ca “Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești.”
Vom trai si vom vedea! Sau… Vom muri… si vor vedea altii!
Like everyone else I have an addiction… Gandirea!!!
Am ajuns la concluzia ca imi place sa gandesc… Interesant din punctul meu de vedere! Imi place sa fiu facut sa gandesc.. sa fiu provocat sa gandesc!
Nu imi place sa citesc… Stiu ca suna ciudat.. dar URASC sa citesc! Nu imi place sa termin o carte… Cred ca e o prostie sa iti spuna altcineva concluzia… sau sa primesti raspunsul! Intotdeauna cand termini o carte primesti raspunsul la intrebarile din ea! De ce sa mi se impuna un final? O concluzie… Cand pot sa ajung chiar eu la ea! De ce nu pot sa am parerea mea? :)) Consider ca nu sunt lasat sa gandesc!
Mi se impune un adevar, cel putin teoretic “absolut”, iar asa ceva nu exista! Adevarul absolut e reprezentat de o infinitate de falsuri!
Nici macar cartea mea preferata nu am terminat-o! :)) Stephen Hawking – Scurta istorie a timpului. Cartea iti poate da toata informatia de care ai nevoie dar chestia asta ma cam enerveaza… Am ales sa imi creez singur teoriile si apoi sa le vad pe ale altora! Nu vreau sa fiu influentat de nimeni si de nimic atunci cand imi aleg credintele si imi creez opiniile!
Acum o sa spuneti “E imposibil sa nu fi influentat!” Adevarat! Dar prefer sa stiu ca am gandit eu ceva (chiar daca au gandit acelasi lucru si altii inaintea mea) decat sa stiu ca am copiat pe cineva! Poate ca raspunsul meu va fi putin diferit de celelalte! 😀
Am un sfat pt cei care pot! Nu cititi niciodata cartile pana la capat! :)) Ganditi singuri si nu va lasati influentati prea tare! 😀
Haideti sa vorbim despre ceva… Despre ce? Nu stiu… Interesant sa te gandesti ca nu sti ceva… Interesant sa ma gandesc ca nu stiu pentru ca „stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu…” dar totodata „stiu ca nu stiu nimic, dar stiu ca pot sti mai mult decat stiu”.
Totusi stiu ceva… stiu ca „nu sunt ceea ce sunt” si daca intelegi asta inseamna ca e adevarat, dar „adevarul este rareori pur si niciodata simplu”. Simplu… Nimic nu este simplu si complicatul incepe de la inceputul lumii… de la crearea sa… „Sa creezi un zeu, sa poruncesti…” . Dupa aceea totul incepe sa ruleze si va face asta pana cand va intervenii moartea. Dar moarte nu impiedica viata sa existe deoarece „viata exista pentru ea insasi, nu pentru moarte”.
Acum s-a creat timpul. Dar timpul este ciudat, deoarece „timpului… nu-i tremura niciodata mainile. Isi plimba incet bisturiul pe fetele noastre ca un criminal in serie indragostit de arta sa”. Acum am DEViat la arta… iar „arta este o minciuna care ne face sa intelegem adevarul”. Poate voi fi criticat caci „critica este usoara, arta e grea”.
Cred ca nu mai intelegeti si incepe sa imi fie mila de voi… dar defapt „mila, fata de un chin pe care l-am provocat, se apropie de remuscare” asa ca voi renunta la mila. Motivul pentru care nu intelegeti este simplu… „Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont”.
Poate o sa credeti ca v-am facut mai putin inteligenti daca nu intelegeti si o sa spuneti ca sunt arogant… dar „aroganta educata este inteligenta”. Nu sunt sigur de asta iar „a nu fi sigur este, cred, unul dintre lucrurile esentiale ale rationalitatii”. Incep sa ma indoiesc… „Ma indoiesc deci cuget; cuget deci exist” si ne intoarcem iar la existenta.
De ce scriu asta? Ma intreb si eu… Simteam nevoia sa scriu si cum „nevoia este indemn catre idee, si idea, indemnul catre actiune” am scris.
Acum sunt singur in camera.. cred… deoarece „singuratea fara Dumnezeu este nebunie curata” si totodata „nu exista geniu fara pic de nebunie”… oare sunt un geniu? Nu stiu… poate ca momentan ma considerati putin nebun dar mai tarziu veti intelege si voi avea parte de gloria mea… dar totul va dura o vreme deoarece „cu varsta se aseaza gloria pe fata”.
Voi fi batran si nu imi voi aminti ca am scris asta… „Acele unui ceasornic imi peticesc aminitirile” si nu mai stiu nimic… geniul a murit… sau poate va trai in amintirea altora.
„Geniul e relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil. Nu e neapărat un înţelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă.”
Aceasta poezie a fost scrisa de un coleg de clasa cu dedicatie pentru o colega, care sufera dupa iubitul ei plecat in alta tara… Si ca sa fiu si eu in spiritul poeziei… Sa se auda pana in Creta, ce se intampla la Deta! (in special in clasa a XI-a R) – R vine de la Real nu de la retardati… asta asa… ca sa ne intelegem… 😀
Tu,iubite,ai plecat
Si dorul’mi la tine…
Te vei intoarce tu,Mariane?
Vei mai veni la mine?
Cand noaptea ma apasa tare
Si inima’mi pustie…
Marian al meu se’ntoarce iar,
Se’ntoarce iar la mine.
Si noaptea nu se mai sfarseste,
Marian al meu nu mai soseste,
Si gandul zboara tot la el,
Dar el,dar el,dar el,el nu vine…
Pentru cei care se cred mai destepti si au de gand sa comenteze de greseli de punctuatie sau ortografie va anunt ca Dl. Rujici Razvan alias Rzy isi rezerva toate drepturile de autor si prin aceasta dreptul de a scrie in ce fel doreste! Nah!!! Ciuda! :))
La Timisoara, ultimul meci al anului pe teren propriu inseamna de fiecare data si un moment de reculegere pentru oamenii care in urma cu 20 de ani ieseau in strada pentru libertate, scrie Prosport.
Asa a fost si la meciul cu Pandurii. Commando Viola a arborat o panza imensa de doliu pe care era pictata o reproducere a Operei, cladirea in fata careia s-au strans oamenii in 1989.
Deasupra peluzei, a fost afisat mesajul „de 20 de ani numele voastre inseamna libertate„, iar de jur imprejurul sectoarelor din galerie au fost afisate zeci de bannere pe care erau scrise nume ale eroilor din acel decembrie insangerat. Desi neanuntat, momentul de reculegere a fost pastrat de cei 4.000 de oameni prezenti la meci, initiativa galeriei fiind aplaudata si insotita de scandari de respect.
Lucian Matiş, Călin Alexandru Nemeş, Horia Pedestru, Mihai Călin Ticlete, Sorinel Dorinel Jurja, Grigore Borş, Tamas Burgya Iosif, Borbely Istvan, Teodor Pop, Marin Vergica, Emil Ciortea, Ballai Csaba Zoltan, Ioan Valean, Ioan Inclezan, Corina Luminita Misan, Ioan Chira, Dinu Adrian Smical, Ioan Rusu, Rodica Cristurean, Gheorghe Adrian Nasc, Szabo Stefan, Viorel Cioara, Aurel Merca, Szabo Attila, Egyedi Imre, Ioan Sabau, Alexandru Pop, Iosif Cionca, Fanel Ciupitu Chican; (Cluj-Napoca)
Poşa Toma, Sebeş Mihai, Cîrdăneanu Gheorghe, Munteanu Ioan, Szenkovits Erika, Lutsch Hans Werner, Nedelca Tiberiu, Bunaciu Petru, Sedenciuc Cristian Ioan, Mihai Adrian Mircea, Tîrnoveanu Dumitru, Stefan Nicolae, Contantin Mihai, Onu Ioan, Gîndila Dan Gheorghe, Lupea Constantin, Hoza Marcel Vasile, Bulea Nicolae, Colhan Elena Victoria, Răspop Petru, Marcu Ioan, Sobius Tibor, Damian Lorin, Niţă Octavian, Almen Werner, Mihu Dumitru, Roman Valentin Ion, Tudor Nicolae, Galaftion Nicolae, Motica Victor, Cioran Victor, Radu Valentin, Istrate Nicolae, NUME NECLAR, Mititel Ioan, Diaconu Vasile, Luft Richter, Sărac Victor, Deutschlander Iohan, Bragă Ioan, Fărcaş Nicolae, Gavril Gheorghe, Mihali Ioan, Hienz Reinhardt Wilhelm, Oancea Mihai Cristian, Ciul Ioan Marinel, Boantă Valeriu, Coma Ioan, Andronic P.Constantin, Bogdan Ioan, Homescu Ioan, Neagoe Anişoara, Botei Gheorghe, Dîrlescu Daniela, Croitoru Dumitru, Vicaş Teodor, Nemeş Ioan, Ganţa Nicolae, Curăraru Vasile, Stancu Dumitru-Constantin, Niţă Cătălin, Chirea Paul Alin, Talpoş Ioan, Mititi Dan, Cîrpătoarea Gheorghe Cristian, Giura Nicolae Liviu, NECLAR Andrei Marian, NUME NECLAR (Sibiu)
Andrei Maria (25 ani), Apro Mihai (31 ani), Balmuş Vasile (26 ani), Balogh Pavel (69 ani), Bărbat Lepa (43 ani), Belehuz Ioan (41 ani), Belici Radian (25 ani), Bînciu Leontina (39 ani), Caceu Margareta (40 ani), Carpîn Danuţ (25 ani), Chörösi Alexandru (24 ani), Ciobanu Constantin (43 ani), Cruceru Gheorghe (25 ani), Csizmarik Ladislau (55 ani), Ewinger Slobodanca (20 ani), Ferkel-Şuteu Ştefan Alexandru (20 ani), Gîrjoabă Constantin Dumitru (30 ani), Haţegan Petru (47 ani), Ianoş Paris (18 ani), Iosub Constantin (18 ani), Ioţcovici Gheorghe Nuţu (25 ani), Lăcătuş Nicolae (27 ani), Luca Rodica (30 ani), Mardare Adrian (20 ani), Miron Ion (50 ani), Motohon Silviu (35 ani), Munteanu Nicolae Ovidiu (25 ani), Nagy Eugen Francisc (17 ani), Opre Gogu (40 ani), Osman Dumitru (24 ani), Oteliţă Aurel (34 ani), Pisek Ştefan, Radu Constantin (33 ani), Sava Angela Elena (25 ani), Sporer Rudolf Herman (33 ani), Stanciu Ion (42 ani), Wittman Petru, Zăbulică Constantin (31 ani), Zornek Otto 53 ani (Eroi ai revoluţiei din Timişoara, arşi în secret de Securitate la Crematoriul din Bucuresti)
Adrian Radu Don (25 ani), Iexandra Donea (18 ani), Andrei Eugen Radu (20 ani), Călin Alexandru (37 ani), Călin Sandu (39 ani), Constantin Bucur (31 ani), Cornel Baldovin (38 ani), Cristian Florea (23 ani), Dumitrel Mandru (29 ani), Emil Duhnea (29 ani), Emilian Bendorfean (34 ani), Eugen Bîrluţiu (29 ani), Eugen Petre (25 ani), Florin Corneliu Baban (22 ani), George Cristian Stanciu (28 ani), George Richard (25 ani), Gheorghe Constantin (16 ani), Gheorghe Nichita (20 ani), Gheorghe Săvescu (18 ani), Ilie Vlad (20 ani), Ion Rădulescu (43 ani), Liviu Iulian Marin (17 ani), Mihai Lucreţiu Gâtlan(19 ani), Luiza Mioara Mirea (22 ani), Maria Munteanu (24 ani), Marian Ilie (36 ani), Necunoscut, Necunoscut, Necunoscut, Nelu Mitu (33 ani), Nicolae Mateescu (26 ani), Nicolae Nicolae (18 ani), Nicolae Stegaru (35 ani), Petre Poptean (24 ani), Petru Poptean (24 ani) (Posibil sa fie acceeaşi persoană) Radu Ionescu (27 ani), Radu Voiculescu (20 ani), Răzvan Zamfirescu (21 ani), Robert Bacalu (26 ani), Roberto Sandu (22 ani), Ruslan Manea (26 ani), Ruxandra Mihaela Marcu (21 ani), Silviu Stan (19 ani), Sorin Stermin (18 ani), Ştefan Achim (43 ani), Torino Nicolae Mateescu (52 ani), Valentin Moraru (37 ani), Valentina Pandele (21 ani), Vasile Florea (21 ani), Vinerian Bădoi(29 ani), Viorel Oprea (22 ani) (Bucuresti).
Pe durata revoluţiei, potrivit datelor oficiale, numărul decedaţilor şi mutilaţilor prin împuşcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al al victimelor înregistrate după această dată. Conform evidenţelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), instituţie aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760. Au fost înregistraţi nu mai puţin de 748 de copii, urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989.
Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare,în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedaţi şi 545 de răniţi, iar de la Direcţia Securităţii Statului au murit în urma incidentelor din revoluţie 65 de angajaţi şi au fost declaraţi 73 de răniţi.
Instituţiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre cadrele împuşcate sau rănite. După data de 22 decembrie au fost reţinuţi, peste 1000 de civili şi circa 1500 de militari, miliţieni sau securişti motivându-se că aceştia ar fi desfăşurat acţiuni împotriva revoluţiei. Numai de la Direcţia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului, care avea ca principale misiuni paza şi apărarea conducerii superioare de partid şi de stat, dar şi a unor obiective considerate de importanţă naţională, au fost reţinute ca suspecte 341 de cadre. Toţi reţinuţii suspectaţi de terorism au fost eliberaţi fără a li se aduce nicio acuzaţie.
Pentru muşamalizarea unor fapte, sau pur şi simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împuşcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar şi răniţii şi reţinuţii au preferat, din diverse motive, să nu facă declaraţii. S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluţiei că numărul morţilor şi răniţilor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.
Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanţi şi forţe de ordine). Cele mai multe victime au fost înregistrate la Bucureşti.
Statisticile victimelor revoluţiei din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătăţii:
În total: 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau 126 morţi şi 1107 răniţi.
La Timişoara:
• în perioada 16 – 21 decembrie 73 morţi şi 296 răniţi
• după 22 decembrie 20 morţi şi 77 răniţi
La Bucureşti:
• până în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
• după în 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi
La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.
La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.
La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.
La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.
Decembrie 25 1989 – Garnizoana Târgovişte
Judecător Gică POPA
O voce: Un pahar cu apă!
JUDECĂTORUL: Vă rog să luaţi loc. Suntem în faţa unui tribunal al poporului.
CEAUŞESCU: Nu recunosc nici un tribunal în afară de Marea Adunare Naţională.
JUDECĂTORUL: Marea Adunare Naţională s-a desfiinţat. Noul organ al puterii este altul.
CEAUŞESCU: Lovitura de stat nu poate fi recunoscută.
JUDECĂTORUL: Noi judecam dupa nouă lege adoptată de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Te rog sa te ridici în picioare, inculpat.
CEAUŞESCU: Citiţi Constituţia ţării.
JUDECĂTORUL: Am citit-o, o cunoaştem şi nu este cazul sa dai dumneata indicaţii şi citim Constituţia ţării. O ştim mai bine decît dumneata care n-ai respectat-o.
CEAUŞESCU: Nu voi răspunde la nici o întrebare.
AVOCATUL TEODORESCU: Sunt avocatul Teodorescu, Nicolae din baroul Bucureşti şi avocatul Lucescu, Constantin din baroul avocaţilor Bucureşti. Noi suntem aceia care urmează să le asigurăm apărarea celor doi inculpaţi ce compar în faţa tribunalului militar teritorial. Vă rog să-mi daţi aprobarea să iau legătură cu cei doi.
JUDECĂTORUL: Poftim, două minute.
AVOCATUL: Domnule Ceauşescu, este şansa de a spune ce v-a îndemnat să faceţi, este un tribunal legal constituit. Organismul pe care dumneavoastră îl invocaţi a fost desfiinţat prin forţa poporului, prin voinţa poporului român. Dacă inţelegeţi vă rugăm să ne spuneţi, cu ce înţelegeţi să vă faceţi această apărare? Este o obligaţie morală faţă de dumneavoastră, vă rugăm să vă ridicaţi în picioare, indiferent dacă dumneavoastră sunteţi de acord sau nu. Pentru că acesta este totuşi un tribunal legal constituit.
(Avocatul Teodorescu Nicolae poartă o discuţie cu Nicolae Ceauşescu, dar aceasta nu se întelege)
CEAUŞESCU: Nu dau socoteala decît în faţa Marii Adunări Naţionale. Nu recunosc tribunalul. (mai mult…)
25 decembrie nu înseamnă doar sărbătoarea de Crăciun. 25 decembrie este şi ziua în care cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu a dispărut din viaţa românilor.
În acest oraş, cuplul Ceauşescu a fost dus mai întâi la sediul Miliţiei judeţene, după care a ajuns – cu un tab rămas celebru în memoria românilor – la unitatea militară de lângă gară. Două dintre persoanele implicate în acele evenimente povestesc cum au reacţionat soţii Ceauşescu în faţa Revoluţiei şi a morţii.
„Soldatul care mă păzea a venit şi mi-a spus: domnu’, veniţi repede, că în camera de alături au intrat Nicolae şi Elena Ceauşescu şi doi domni care nu-i cunosc”, povesteşte Ilie Ştirbescu, revoluţionar. „Am purtat un dialog de 15 minute cu Ceauşescu; mi-a dovedit că el era în deplină conştiinţă de ceea ce se întâmplă în ţară”, mai spune acesta.
„Insista să mă prezint la el, era stresat, nu ştia care e situaţia lui, i-am spus că este sub pază militară”, îşi aminteşte Andrei Kemenici, fost comandant UM01417. „El se credea atoputernic, că răspunde doar în faţa Marii Adunări Naţionale, probleme cu care a plecat în mormânt”, mai spune acesta.
„Păreau speriaţi”, îşi aminteşte Ilie Ştirbescu, „Ceauşescu ni se adresează: cine sunteţi, mă, voi să mă arestaţi pe mine, sunt preşedintele vostru, secretarul vostru general, cine mă sunteţi voi?”
Acesta „a încercat să cânte internaţionala, la sfârşit, a încercat, că n-a putut, timpul a fost foarte scurt şi au fost executaţi”, îşi mai aminteşte şi fostul comandant.
Procesul fulger al celor doi va ramane insa un subiect deschis pentru totdeauna. Graba cu care a fost infiintat Tribunalul, rapiditatea cu care au fost judecati, sentinta care a fost data fara posibilitatea de a se face recurs si impuscarea cuplului in aceeasi zi au provocat inca de atunci numeroase discutii si au dat nastere la diverse alte teorii ale conspiratiei.
S-a spus in legatura cu acest proces ca a fost unul aranjat de noii lideri ai puterii pentru a putea pune mana si mai usor pe toate structurile de conducere ale statului. Sau ca executarea fulger a cuplului dictatorial a reprezentat singura masura prin care se putea pune capat atacurilor teroristilor si altor tentative de revenire, intr-un fel sau altul, la putere a familiei Ceausescu. Cei 20 de ani trecuti de la Revolutie nu au lamurit nici pe departe intrebarile care au luat nastere atunci.
Celor doi le-au fost atribuite o serie de acuzaţii, printre care şi genocid. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Steaua, unde s-au rătăcit, găsite a doua zi, şi duse la morga Spitalului Militar. De acolo au fost transportate la cimitirul Ghencea, şi înmormântate în secret.
Fragmente din filmarea cu procesul şi finalul execuţiei au fost difuzate în aceeaşi zi la televiziunea naţională.
Intensitatea luptelor armate a scăzut brusc după difuzarea pe 25 decembrie pe postul naţional de televiziune a execuţiei soţilor Ceauşescu. Focuri de armă sporadice au mai fost înregistrate până pe 27 decembrie.
In noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, doua blindate ale USLA, Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista, sunt trimise sa cerceteze zona Ministerului Apararii pentru a detecta de unde se trage asupra cladirilor institutiei.
Blindatele ajung la destinatie si timp de jumatate de ora asteapta in fata cladirii. In vecinatatea Ministerului se afla si dispozitivul de lupta al batalionului 3 tancuri din Targoviste. Cum efectivele din dispozitiv nu sunt informate despre misiunea blindatelor, se deschide focul asupra lor. Are loc o noua busculada in care nu se stie nici acum cine a atacat primul si cine s-a aparat. Incidentul s-a soldatat cu numeroase pierderi de vieti omenesti, iar cei 20 de ani care s-au scurs de la eveniment nu au adus la iveala vinovatii de haosul petrecut la Ministerul Apararii din acea zi. Numarul incidentelor asemanatoare creste de la ora la ora, haosul si panica se instalasera in randurile tuturor categoriilor, de la reprezentantii din conducerea Armatei si liderii care preluasera puterea din mainile lui Ceausescu, pana la militarii si oamenii simpli de pe strazi.
La 24 decembrie, Bucureştiul era un oraş în război. Tancuri, TAB-uri şi camioane continuau să patruleze prin oraş şi înconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersecţiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de armă automată au continuat în Piaţa Universităţii şi în zonele învecinate, în Gara de Nord (principala staţie CFR din oraş) şi în Piaţa Palatului. In zonele centrale ale orasului, la Universitate, Piata Victoriei sau Gara de Nord, inca se tragea si se duceau lupte oarbe intre presupusii „teroristi”, militari si revolutionari. Pe holurile Televiziunii se circula numai cu parolă. În starea de haos general, Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune câteva soluţii pentru restaurarea ordinii în ţară. În comunicatul pe care-l trasmite la televiziune, CFSN cere încetarea completă a focului, pe tot teritoriul României. Să fie oprită vărsarea de sânge, iar armele să fie deţinute numai de armată. Pentru stoparea măcelului şi a actelor de vandalism, civilii sunt somaţi să predea de urgenţă armele şi muniţia. Revoluţia şi F.S.N. sunt binecuvântate de biserică. Membrii Sfântului Sinod anunţă că sprijină libertatea şi democraţia promovate de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. În seara de ajun, pentru prima oară după mai bine de patru decenii, la radio şi televiziune se transmit colinde. In tot acest timp, reprezentantii noii puteri instalate emit Hotararea privind consituirea Tribunalului Militar Exceptional, care sa ii judece pe Nicolau si Elena Ceausescu. Tribunalul exceptional este infiintat rapid si la fel de rapid isi va indeplini si misiunea pentru care fusese creat: in ziua urmatoare cuplul dictatorial va fi executat.
Noua conducere, Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio a făcut apel la populaţie să iasă din nou pe străzi şi să apere cuceririle revoluţionare. Forţele loiale fostului regim (asimilate „teroriştilor”) au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa Scânteii şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.
Unii foşti angajaţi ai forţelor de represiune au intrat în acţiune, cu scopul de a crea panică şi teroare. Câteva cuiburi teroriste sunt distruse de însăşi fostele unităţi ale Securităţii, de exemplu USLA, care a acţionat de partea revoluţionarilor în zona Drumul Taberei, Ministerului Apărării şi clădirii Marelui Stat Major. Se înregistrează şi incidente regretabile caracterizate de literatura militară ca „friendly fire” (foc executat asupra forţelor proprii). Astfel, la Aeroportul Internaţional Otopeni sunt trimise nişte întăriri, dar apărătorii cred că sunt atacanţi, şi deschid focul asupra lor, omorând în jur de 50 de militari.
La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii.
S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile armatei. Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi „demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut mult de suferit.
Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane.
Pe 23 decembrie, 1989, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi să apere Aeroportul Internaţional Otopeni.
În seara de 22 decembrie, generalul Iosif Rus, comandantul de atunci al Aviaţiei Militare, a aflat că Aeroportul Otopeni urma să fie atacat de terorişti. În jurul orei 22:00 el a luat legătura, pe telefonul guvernamental, cu generalul Grigorie Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate. Împreună cu acesta s-a decis ca în sprijinul dispozitivului de apărare a aeroportului să fie trimise două companii de la şcoala de subofiţeri de la Câmpina.
Sosite în apropierea Aeroportului Otopeni, cele trei camioane cu militarii de la Câmpina au fost întâmpinate de căpitanul Constantin Ionescu, ofiţerul desemnat să fie călăuza care urma să-i integreze pe nou-veniţi în dispozitivul de pază. Din păcate, această operaţiune de rutină a degenerat într-un haos generalizat. Din motive încă neclare, nimeni nu a comunicat celor amplasaţi în dispozitivul de apărare că militarii de la Câmpina nu sunt terorişti şi au venit să-i ajute.
Când camioanele au oprit in apropierea dispozitivului de pază existent, era încă întuneric. La un moment dat, căpitanul Ionel Zorilă a tras în aer o rafală de avertisment. O rafală care a dat startul unor minute de groază, în care 50 de militari au fost ucişi, iar alţi 13 au fost răniţi.
Acuzaţi de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, Dumitru Drăghin a primit opt ani de închisoare, Grigorie Ghiţă – şase ani, iar Ionel Zorilă – patru ani. Atât ei cât şi instituţiile la care lucrau – Aeroportul Otopeni, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne – au fost obligaţi să plătească familiilor despăgubiri în valoare totală de peste 37,5 miliarde de lei vechi.
Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.
Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” şi de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat, şi din contră, s-a început organizarea de proteste şi mai ample împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineaţa, Elena Ceuşescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureştiului. Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piaţa Universităţii era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii.
După ora 10, mai mult de o sută de mii de oameni erau adunaţi pentru prima dată din proprie iniţiativă în centrul Bucureştiului (mulţimea din ziua precedentă venise la cererea lui Ceauşescu). Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie. Elicoptere împărţeau manifeste (care nu ajungeau la mulţime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor „tentative de diversiune”, ci să meargă acasă şi să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.
În aceeaşi dimineaţă, între orele 9 şi 10, ministrul apărării Vasile Milea a murit în condiţii suspecte. Un comunicat de radio şi televiziune dat din ordinul lui Ceauşescu în jurul orei 11:00 spunea că Milea a fost găsit vinovat de trădare, şi că s-a sinucis după dezvăluirea trădării sale.
Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele lui Ceauşescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie 2005, că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui subordonat. S-a emis şi ipoteza, că intenţia sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonţul i-a secţionat o arteră, provocându-i în scurt timp moartea. Această ipoteză este contrazisă de faptul, că fostul ministru al apărării nu şi-a tras glonţul în membre, sau alte părţi nevitale ale corpului, ci spre inimă.
Aflând că Milea s-a sinucis, Ceauşescu l-ar fi numit ca ministru al apărării pe Victor Stănculescu, deşi nu există documente sau mărturii în acest sens. După o scurtă ezitare, acesta ar fi acceptat, dar a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început acţiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în cazărmi, şi să se „parlamenteze” cu demonstranţii. În colaborare cu comandantul Diviziei V a Securităţii (care asigura paza sediului CC), generalul Iulian Vlad, a întreprins măsuri de izolare a lui Ceauşescu. Echipa de transmisionişti din sediul CC nu transmitea decât ordinele lui, şi a împiedicat de exemplu ca ordinul care dispunea mişcarea blindatelor din faţa Palatului Republicii la intrarea sediului CC să fie executat. L-a convins pe Ceauşescu să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secrete din ţară (probabil la buncărul din zona Piteşti, apostrofat mai târziu ca „punct atomic” într-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul forţelor aeriene, care după scurt timp a dispus închiderea spaţiul aerian al României.
Refuzând să pună în aplicare ordinele represive ale lui Ceauşescu, care era comandantul suprem al armatei, Stănculescu a dat de fapt o lovitură de stat militară: „M-am aflat între două plutoane de execuţie: cel al lui Ceauşescu şi cel al revoluţionarilor!”. Stănculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care încercau să preia puterea.
Ceauşescu şi soţia sa Elena au fugit din capitală cu un elicopter, împreună cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu şi Manea Mănescu. Ei s-au îndreptat spre reşedinţa lui Ceauşescu de la Snagov şi de acolo mai departe spre Piteşti. În apropiere de Boteni (lângă şoseaua Bucureşti-Târgovişte) au abandonat elicopterul, căruia i s-a cerut să aterizeze de către armată. Călătorind cu autostopul, soţii Ceauşescu au ajuns la o staţie de cercetare agricolă aflată la 5 km de Târgovişte, de unde au fost preluaţi de miliţieni, şi transportaţi după câteva peripeţii la garnizoana din Târgovişte (UM 01378)
După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descătuşate invadează Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă şi dispreţ.
La puţin timp după aceea, în jurul orei 12:15, Televiziunea Română îşi reia emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând exaltaţi fuga dictatorului.
Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară. La vestea fugii cuplului dictatorial în majoritatea localităţilor din România au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de regimul ceauşist şi de solidarizare cu revoluţia. La unele manifestaţii de acest fel populaţia a atacat sedii de partid şi de stat, şi posturi de miliţie. Câţiva lucrători de miliţie au fost linşaţi.
Petre Roman citeşte de pe balconul CC al PCR Declaraţia în trei puncte a „Frontului Unităţii Poporului”, care este citită în jurul orei 15:00 şi la Televiziune.
În cursul după-amiezii se conturează trei centre de putere:
la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, şi personajul ce mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu,
la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluţionarii pătrunşi, şi pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeţ, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulţime: „Fără comunism!”), şi
în Ministerul Apărării, unde se afla gen. Victor Stănculescu).
În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu, şi în jurul orei 23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca noul organ al puterii.
Opinia publică internaţională, conducătorii statelor au început să trimită mesaje de sprijin al revoluţiei române. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (preşedintele George H. W. Bush), URSS (preşedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, şi Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluţiei şi viitor preşedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franţa (preşedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) şi RSS Moldovenească.
Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantităţi de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ş.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini şi uneori chiar ediţii întregi revoluţiei române şi conducătorilor acesteia.
Procesul de preluare a puterii de către noua structură politică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eşalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat.
Odată cu lăsarea serii, obiective importante atât în Bucureşti cât şi în provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuţi. Ei primesc eticheta de terorişti, şi populaţia şi armata sunt chemate să apere cuceririle fragede ale revoluţiei. Unele dintre atacurile armate sunt doar simulate cu nişte aparate care emit numai efecte de sunet şi lumină. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care creează o situaţie confuză şi o stare de psihoză generală. Se vor înregistra numeroşi morţi şi răniţi, pagube materiale.
În noaptea de 22 pe 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de şenilele unui tanc în Piaţa Palatului, la Bucureşti.
Articol apărut în ziarul Expres: „Suprapuse Direcţiei a V-a şi USLA comandourile USLA erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiţi în diferite posturi. Erau studenţi străini, doctoranzi şi băştinaşi devotaţi trup şi suflet dictatorului. Foarte mulţi erau arabi şi cunoşteau cu precizie cotloanele Bucureştiului, Braşovului şi ale altor oraşe din România. Pentru antrenament aveau la dispoziţie cîteva centre de instruire subterane: unul era în zona Braşovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din întîmplare cîţiva revoluţionari în timpul evenimentelor din decembrie.”
Declaraţia lui Savin Chiriţescu: „Vreau să arăt că subsemnatul şi mai mulţi colegi din aceeaşi unitate de tancuri [UM 01060 Bucureşti-Pantelimon] am capturat terorişti arabi (dintre care unul ne-a spus că este din Beirut) înarmaţi, pe care i-am predat la Marele Stat Major. Unul era student, am găsit asupra lui un pistol mitralieră de calibrul 5.62 seria UF 060866, cu cadenţă de ambreiaj, lung de vreo 40 cm, portabil pe sub haine: arma părea făcută dintr-un plastic foarte dur, cu excepţia ţevii şi a mecanismului de dare a focului.”
· 162 morti inainte de 22 decembrie
· 1107 raniti inainte de 22 decembrie
Sorin Bogdan, un revolutionar in Timisoara ne povesteste ce s-a intamplat in ziua de 22 decembrie 1989.
“in zori, mai eram vreo 2-3.000 de oameni in piata operei. rasaritul a adus tot mai multi timisoreni in piata, care s-a umplut pana spre ora 10:00, incat nu mai aveai loc sa arunci un ac. daca n-ati fost acolo atunci, nu va puteti imagina atmosfera. dupa o noapte in care ne-am zgribulit un pic, soarele stralucea vesel, confirmandu-ne inca o data ca suntem pe calea cea dreapta. nu dormisem o clipa, dar nu simteam nici urma de oboseala. era atata energie pozitiva in piata aia, incat nu mai iti trebuie nici mancare, nici apa, nimic.
“libertate !” era strigatul care se repeta cel mai des, facand sa vibreze zidurile vechilor cladiri din piata, cu o energie inimaginabila. cei din balcon reusisera sa vorbeasca toata noaptea la microfon si dimineata s-a asternut peste ei ca o usurare. niciodata, nu voi mai trai momentele acelea. parca eram hipnotizat.
in zori, mai eram vreo 2-3.000 de oameni in piata operei. rasaritul a adus tot mai multi timisoreni in piata, care s-a umplut pana spre ora 10:00, incat nu mai aveai loc sa arunci un ac. daca n-ati fost acolo atunci, nu va puteti imagina atmosfera. dupa o noapte in care ne-am zgribulit un pic, soarele stralucea vesel, confirmandu-ne inca o data ca suntem pe calea cea dreapta. nu dormisem o clipa, dar nu simteam nici urma de oboseala. era atata energie pozitiva in piata aia, incat nu mai iti trebuie nici mancare, nici apa, nimic.
“libertate !” era strigatul care se repeta cel mai des, facand sa vibreze zidurile vechilor cladiri din piata, cu o energie inimaginabila. cei din balcon reusisera sa vorbeasca toata noaptea la microfon si dimineata s-a asternut peste ei ca o usurare. niciodata, nu voi mai trai momentele acelea. parca eram hipnotizat.
in jurul pranzului, s-a anuntat ca in bucuresti, demonstrantii au inconjurat cladirea comitetului central si ceausescu a fugit cu un elicopter. m-am dus pana in apartamentul parintilor lui liviu butoi si am urmarit siderat prima transmisie in direct a televiziunii romane libere, cu mircea dinescu si ceilalti si m-a cuprins o exaltare vecina cu nebunia. am coborat in piata si lume plangea. ne imbratisam cu totii, eram coplesiti de o fericire pe care doar noi o puteam intelege cu adevarat, dupa aproape o saptamana in care ne-am luptat singuri cu regimul comunist. nu exista in noi nici o urma de repros pentru restul tarii care indraznise atat de tarziu sa ne sara in ajutor. doar o imensa fericire care ne coplesea. niciodata n-am fost cutremurat mai adanc de sentimentul de a fi liber, pe care nu-l voi uita pana voi muri.
deja, incepeau sa se faca jocuri pe care noi nu le mai intelegeam. nici macar nu le sesizam. il voiam si pe balan, pentru ca era banatean, il aplaudam si pe iliescu, fiindca – dupa atatia ani in care ne condusese acritura de ceausescu – era primul care avea un zambet ceva mai cald pe buze. ne-a pacalit cateva momente. nu mai mult. nu avea cum sa ne pacaleasca mai mult de cateva zile, pentru ca nu iradia aura libertatii pe care noi o intuiam. acea aura care ne-a condus spre victorie in saptamana crunta de lupta cu gloantele. primul semn de intrebare l-am avut in acea noapte, cand a spus ca ceausestii “au intinat cauza socialismului”.
in timp ce pe holurile operei se faceau si se desfaceau guverne si partide, in piata in care habar n-aveam de negocierile lor, noi cantam “desteapta-te romane”, jucam hora unirii, plangeam impresionati de tot felul de poezii care acum mi se pare ridicole si ne entuziasmam la orice veste – inventata sau nu – pe care cineva ne-o anunta la microfon.
nu mai aveam nici o indoiala ca vom schimba regimul comunist. va dati seama cat de innebuniti am fost cand primul ofiter al armatei romane a aparut in balconul operei, sa ne spuna ca militarii au trecut de partea revolutiei. era viorel oancea, un maior de la o unitate obscura de transmisiuni, al carui noroc a fost ca locuia chiar in piata si, dupa zile de consemnare in cazarma, fugise si el pana acasa, ca sa-si linisteasca familia. lumea l-a luat de-o aripa si s-a trezit in balconul operei, unde nu putea decat sa spuna “armata e cu noi !”. mai tarziu, aceasta joc al sortii l-a facut primar al timisoarei.
spre seara, m-am dus pana la studioul lui liviu butoi, de langa liceul “c.d.loga”, sa ne uitam la televizor. deja jocurile se faceau la bucuresti si spectacolul pe care-l vazusem in ultimele doua zile in piata operei se mutase in studiourile televiziunii romane libere. totul era la fel, doar ca la scara nationala, la fel de patetic si dramatic, impresionant pana la lacrimi si total penibil. intr-un cuvant, fascinant.
multi timisoreni se mutasera in fata televizoarelor. manifestantii de la mitingul din piata operei ramaneau tot mai putini. timisorenii intelesesera ca si-au facut datoria si voiau sa vada cum se scrie mersul istoriei la bucuresti. eram fericiti sa-i vedem la televizor pe dinescu, doina cornea, liiceanu… rebengiuc ne-a impresionat teribil cu gestul cu hartia igienica. zambetul lui iliescu. puloverul lui petre roman, despre care aveam sa aflu mai tarziu ce fusese crosetat de amanta lui din vremea aceea. barba lui gelu voican-voiculescu, impartit intre metafizica si clitoris. aceiasi prezentatori de la tvr, pe care-i iertasem pentru cat de jegosi au fost doar cu cateva zile in urma. sergiu nicolaescu. personaje ciudate. nebuni. exaltati. o fauna fascinanta !
cand a inceput din nou sa se traga in piata palatului din bucuresti am fost stupefiati. ne uitam cu inima stransa, cu fetele aproape lipite de televizor, cu sufletul alaturi de fratii nostri din bucuresti. deodata, pamantul a inceput sa se cutremure. o huruiala infernala clatina cladirea. m-am uitat la liviu si am fugit in strada. ne-am dus la coltul dinspre parcul de langa liceu. imediat, am auzit doua focuri de arma si zbarnaitul ricoseurilor unor gloante din asfalt, la cativa metri in fata noastra.
ne-am aruncat dupa gardul de beton al vilei de pe colt. strada se cutremura sub senilele unor tancuri care veneau dinspre calea girocului si mergeau spre piata operei. am inghetat. nu stiam de partea cui sunt. apoi am auzit vocile celor din balconul operei, care dirijau amplasarea celor doua tancuri. se tragea si in piata operei, unde mai ramasesera, la ora aceea (era pe la miezul noptii), vreo cateva sute de timisoreni. cei de la microfoane ii ajutau pe oamenii din piata sa se tarasca spre pasaj sau spre strazile din jur. cine dracu’ trage ?
luminile pe strazi erau stinse, dar, de cate ori scoteam capul de dupa gardul de beton, zburau gloante spre noi. ne-am prins ca era un tragator in hotelul partidului, insa – o jumatate de ora mai tarziu – a inceput sa traga inca un dobitoc dupa noi, dinspre cladirea postei. ne-am cacat pe noi de frica si ne-am tarat inapoi in vila unde aveam studioul. liviu mai avea o camera la mansarda cladirii, unde am urcat pe bajbaite, incercand sa vedem ceva in bezna de afara. degeaba. tot ce puteam intelege erau indicatiile din balconul operei: “aia doi de langa ceas ! fugiti acum, cand trag ai nostri !” urma o rafala de mitraliera de pe tanc, intr-o tonalitate sumbra. apoi alte indicatii: “retrageti-va in pasaj ! hai ! acum !” si iar rafale. imi tremurau mainile de emotie si as fi vrut sa fiu in piata, dar era imposibil sa ajungem acolo. era prea riscant.
ne-am intors in fata televizorului. la bucuresti era acelasi infern. aparusera teroristii. am adormit in zori, cu nasul in ecran. nu mai intelegeam nimic…”
Pe 21 decembrie încep manifestaţii anticeauşiste la Arad (ora 8), Buziaş (ora 9), Sibiu (ora 9,45), Cugir (ora 11), Târgu Mureş (ora 11,30), Caransebeş, Hunedoara şi Reşiţa (ora 12), Braşov (ora 13), Ghimbav, Făgăraş, Cluj-Napoca (ora 15), Cisnădie (ora 18), Nădrag (jud. Timiş, ora 18,45), Alba Iulia (ora 22,14).. În Buzău, de asemenea manifestaţiile au început relativ de dimineaţa (ora 11,00-11,30), prelungindu-se până după-amiază când au început împuşcăturile. Două zile mai târziu în oraş intrau tancuri şi TAB-uri pentru a restabili ordinea. Împuşcăturile au mai durat încă 2 zile dar sporadic, iar Tribunalul Buzău a fost incendiat pentru a se distruge anumite arhive. Pe cerul Buzăului au apărut elicoptere militare şi MIG-urile de la Unitatea de Aviaţie de la Bobocu (lângă Buzău). Au fost morţi şi răniţi în acele zile. În memoria lor a fost ridicat un monument în Piaţa Daciei, în faţa Palatului Comunal, cu o placă comemorativă şi cu numele tuturor decedaţilor şi dispăruţilor.
Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.
La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale „revoluţiei socialiste” şi ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populaţia, totuşi, a rămas indiferentă, doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze. Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună, şi a continuat să laude realizările „Revoluţiei Socialiste”, neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa.
Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie. O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.
Încercările ulterioare ale cuplului Ceauşescu de a recâştiga controlul mulţimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Staţi liniştiti la locurile voastre!” au rămas fără efect. Mulţimea a plecat pe străzi, aducând capitala, la fel ca Timişoara şi alte oraşe importante, în dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceauşescu, cine eşti/Criminal din Scorniceşti”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu până în Piaţa Unirii, Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universităţii Bucureşti, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.
Ceauşescu, soţia sa, precum şi alţi oficiali şi membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceauşescu s-a întors în interiorul clădirii CC. Transmisiunea directă a mitingului a fost întreruptă, dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să îşi dea seama că se întâmpla ceva neobişnuit.
În cursul după-amiezii, Nicolae Ceauşescu a ţinut o teleconferinţă fulger cu prim-secretarii comitetelor judeţene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acţiuni organizate şi dirijate, cu scopul destabilizării ţării, şi îndreptate împotriva integrităţii şi independenţei României. S-a pronunţat pentru mobilizarea generală a între¬gului activ de partid şi de stat, a tuturor forţelor armate, (Miliţie, Securitate, unităţi mi¬litare). „Trebuie să demascăm şi să respingem cu hotărâre această acţiune şi să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva integrităţii, independenţei, a construcţiei socialiste, a bunăstării poporului.” În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secţii, a unor „grupe de apărare”. Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanţi: prim-secretarul judeţului Cluj, Constantinescu, care a cerut – „pentru câteva zile măcar” – instituirea stării de necesitate şi în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al judeţului Brăila, Lungu, a raportat milităreşte: „Tovarăşe secretar gene¬ral, vă raportez că în adu¬nările ţinute cu comuniştii, cu oamenii muncii şi-au exprimat totala indignare şi au condamnat hotărât ma¬nifestările elementelor reac¬ţionare. Aici activitatea se desfăşoară normal şi hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asi¬gurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicaţiilor ce ni le-aţi dat. Am terminat, să trăiţi.”
Cu trecerea timpului, la Bucureşti tot mai mulţi oameni ieşeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineaţa. Protestatarii – neînarmaţi şi neorganizaţi – au fost întâmpinaţi de soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împuşcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulţime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de apă puternice, iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. Protestatarii au reuşit să construiască o baricadă de apărare în faţa Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopţii, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forţele de ordine.
Cei capturaţi au fost adunaţi în puncte de colectare (unul se afla în faţa Hotelului Negoiu, iar altul, în spaţiul aflat în faţa fostului Minister al Comerţului Exterior – staţia de troleibuze Piaţa Universităţii), duşi pentru identificare şi înregistrare pe platoul fostei Miliţii a Capitalei, iar apoi transportaţi la închisoarea Jilava.
Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piaţa Romană mai mulţi colegi de-ai lor au fost înjunghiaţi cu şurubelniţe. La un moment dat, toţi pasagerii care au coborât la staţia de metrou Piaţa Universităţii (inclusiv femeile, bătrânii şi copiii) au fost maltrataţi. Cei prinşi erau bătuţi, târâţi pe jos, obligaţi să se culce pe burtă, unii peste alţii, în grămezi. Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineaţa, oră la care supravieţuitorii au părăsit străzile. După înăbuşirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile Salubrităţii.
Răniţii şi morţii au fost transportaţi mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgenţă, Spitalul Colţea şi secţia de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală şi Direcţia Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul – la fel cum s-a procedat şi cu revoluţionarii ucişi la Timişoara – de incinerare a cadavrelor.
Dovezi despre evenimentele din acea zi se află şi în fotografiile făcute din elicopterele trimise să survoleze zona şi de turiştii aflaţi în turnul hotelului Intercontinental, aflat lângă Teatrul Naţional Bucureşti şi peste drum de Universitate.
Ziua de 20 decembrie a început, la Timişoara, cu o încercare a autorităţilor de a-i calma şi împrăştia pe manifestanţi. Liderii comunişti vizitează întreprinderile mari pentru a linişti spiritele, dar reprezentanţii puterii sunt huiduiţi de muncitori.
Coloane masive de muncitori au intrat în oraş. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi „Piaţa Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”.
În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Între timp, Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu au fost desemnaţi de Elena Ceauşescu să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor; totuşi, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată.
Tenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează Timişoara şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la înăbuşirea demonstraţiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.”
Ceauşescu se întoarce din Iran şi, seara, ţine o cuvântare la radio şi televiziune. Condamnă huliganii şi fasciştii de la Timişoara care au distrus magazinele şi oraşul. De asemenea, emite un decret prezidenţial pentru instituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş.
Între timp, timişorenii încep să ţină discursuri de la balconul Comitetului Judeţean şi se organizează, convinşi că Timişoara este deja un oraş liber. Unii dintre protestatari se baricadează în clădirea Operei şi elaborează, pe parcursul nopţii, Proclamaţia de la Timişoara. Prin aceasta, ei cereau:
Demisia lui Ceauşescu
Alegeri libere
Libertatea cuvântului şi a presei
Scoaterea din arest a dizidenţilor politici
Pedepsirea celor care au tras asupra populaţiei
Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată oraş liber de către demonstranţi.
Revoluţia se extinde şi în alte localităţi din Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare şi Deta.
În urmă cu 20 ani un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara pornea sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă, revolta luând astfel amploare. Pe 19 decembrie 1989, încă de dimineaţă, muncitorii timişoreni de la Elba, 6 Martie, Solventul şi Azur au declanşat acţiuni de protest, iar strigătele de revoltă din zilele precedente au luat amploare. Aproape 100.000 de oameni au manifestat pe străzile oraşului, scandând împotriva regimului comunist şi a familiei Ceauşescu.
La Opera din Timişoara, manifestanţii se organizează, susţin discursuri. Primul organism revoluţionar este constituit aici: Frontul Democratic Român. Între timp, pe străzile oraşului continuau ciocnirile între forţele de ordine şi demonstranţi.
Autorităţile au început să realizeze că nu vor face faţă valului de proteste nici dacă armata va trage din nou în plin. Prim-secretarul judeţului Timiş, Radu Bălan, a încercat în disperare cartea negocierilor. S-a dus la uzina Elba pentru a-i linişti pe muncitori, dar a fost luat ostatic.
La faţa locului a venit şi Ştefan Guşă, însoţit de un pluton de militari. Guşă a reuşit într-un final să îl elibereze pe Bălan după discuţii paşnice. Reconcilierea a fost însă doar de scurtă durată. Spre seara zilei de 19 decembrie, demonstranţii din centrul oraşului s-au confruntat din nou cu militarii. 7 persoane au murit şi aprope 100 au fost rănite.
Operatiunea „Furtul cadavrelor” a fost comandata de generalul Nuta Constantin
Pentru inlaturarea, in parte, a urmelor genocidului comis la Timisoara, in seara de 18 decembrie 1989 generalul Nuta Constantin i-a convocat pe Mihalea Velicu, Emil Macri, Filip Teodorescu, Traian Sima, Nicolae Ghircoias, Ion Deheleanu si Ion Corpodeanu, carora le-a transmis ordinul de a fi ridicate cadavrele de la morga Spitalului Judetean din Timisoara si de a le transporta la Bucuresti. Cu acest prilej s-a stabilit ca Nicolae Ghircoias, director al Institutului de Criminalistica din Inspectoratul General al Militiei, sa coordoneze activitatea de selectare a cadavrelor ce urmau a fi ridicate, intrucat acesta cunostea situatia mortilor si ranitilor.
Ion Deheleanu urma sa asigure autovehiculul frigorific de mare tonaj iar Corpodeanu sa desemneze ofiterii de militie care urmau sa ridice cadavrele din morga si sa le incarce in autovehicul. Conform planului stabilit, Deheleanu a luat legatura telefonic cu inginerul Dan Rotariu de la autobaza „Comtim”, caruia i-a cerut sa trimita la inspectorat un autovehicul frigorific.
Pentru ridicarea cadavrelor si incarcarea lor in autovehicul, Ion Corpodeanu i-a desemnat pe ofiterii de militie Iosif Veverca, Gheorghe Avram, Eugen Mita, Laurentiu Preda, Tiberiu Grui si Eugen Peptan. La spital Corpodeanu si Ghircoias s-au deplasat la doctorul Ovidiu Golea, directorul Spitalului Judetean. Acestuia i-au cerut sa deschida morga pentru a o degreva de cadavre, cu precizarea ca acestea urmeaza a fi depozitate intr-un alt loc, mai bun, pentru conservarea lor.
Intre orele 1.30 si 4.15 cei sase ofiteri desemnati de Corpodeanu au incarcat in autovehicul 40 de trupuri neinsufletite indicate de Ghircoias, care intocmise anterior situatia mortilor. Pentru reusita operatiunii si pentru a nu fi descoperiti de personalul medical, Corpodeanu si Ghircoias au luat masuri pentru intreruperea iluminatului din curtea spitalului.
In jurul orei cinci dimineata, conform planului stabilit, autovehiculul a plecat spre Bucuresti, escortat de „Dacia” in care se mai aflau doi ofiteri de militie. Potrivit intelegerii, cele doua autovehicule au fost asteptate la km 36, langa Bucuresti, de o echipa de ofiteri condusa de Ion Baciu, seful Directiei Economice din IGM. Aici numerele de inmatriculare ale celor doua autovehicule au fost inlocuite cu altele de Bucuresti iar conducerea lor a fost preluata de o echipa de ofiteri din IGM.
In noaptea de 19 spre 20 decembrie 1989, dar si a doua zi, cele 40 de cadavre au fost incinerate in Crematoriul „Cenusa” iar cenusa a fost incarcata in patru tomberoane si apoi aruncata intr-o gura de canal de pe raza comunei Popesti Leordeni.
„Corpodeanu mi-a spus a mortii vor fi dusi la Arad sau Cluj in vederea conservarii”
Nicolae Ghircoias a recunoscut in instanta, in totalitate, savarsirea infractiunilor retinute in sarcina sa. Singura aparare pe care si-a formulat-o a fost ca a executat un ordin. Iata declaratia sa din timpul procesului public al revolutiei, transmis pe toate posturile nationale de radio si televiziune.
„Fara nici un fel de introducere, Corpodeanu l-a intrebat pe doctorul Golea daca are cheia de la morga. Golea a iesit si dupa circa un minut a revenit cu cheia. El ne-a condus pe scari, prin subsol, pe niste culoare, pana la morga. Corpodeanu si doi ofiteri au iesit in curte. Eu cu doctorul Golea am ramas in prosectura. Erau foarte multe cadavre. Nu cunosteam cine sunt persoanele identificate, nu dispuneam decat de un petic de hartie, cu un nume si un numar. In timp ce ma aflam in morga si imi puneam problema cum sa stabilesc cu cei decedati, Corpodeanu a venit si i-a cerut doctorului Golea cheile de la lacatul de la poarta spitalului. Golea a venit cu un manunchi de chei. Nu dupa mult timp poarta a fost deschisa, pentru ca am vazut intrand o autoizoterma in curte. S-a trecut la ridicarea celor identificati. A ridicat o persoana, a ridicat doua. Atunci am intrebat ce fac, unde-i duc. Pare-mi-se, Corpodeanu mi-a raspuns ca vor fi dusi la Arad sau Cluj in vederea conservarii, pana se linistesc spiritele. El mi-a mai spus ca au fost incarcate 40 de cadavre. De la spital am plecat la inspectorat. In urma noastra venea autoizoterma. L-am intrebat de ce vine autoizoterma dupa noi. A spus ca asa e ordinul. I-am raportat lui Nuta ce persoane identificate au ramas in morga. Era vorba de 16 cadavre, zece cunoscute si alte sase cu posibilitati de identificare”, a declarat in timpul procesului Nicolae Ghircoias.
„Unii dintre decedati prezentau cate patru-cinci plagi impuscate”
„Unii dintre decedati prezentau patru-cinci plagi impuscate, atat la nivelul coastelor, cat si la nivelul abdomenului. Foarte putini au avut plagi la nivelul capului. Despre un caz imi amintesc ca mi-a semnalat doctorul Golea; era vorba de o tanara adusa de colegi care avea decupat efectiv osul cranian, pe o portiune de 15-16 cm. Impuscaturile erau grupate, ceea ce denota ca s-a tras foc automat. Cele 40 de cadavre nu au fost autopsiate. Miroseau greu. Mirosul in morga era insuportabil. Procuratura daduse aprobare ca acesti decedati sa nu mai fie necropsiati. Pe 21 decembrie 1989 Nuta mi-a ordonat sa distrug registrele, respectiv fisele preluate de la Spitalul Judetean, plicurile cu impresiuni digitale si notitele cu datele despre cadavrele din morga. Am coborat la etajul doi, unde erau niste birouri ale criminalistilor, l-am luat pe seful de birou, maiorul Gelu Popovici. Pentru ca nu cunosteam unde e crematoriul inspectoratului, l-am rugat sa vina cu mine sa aruncam astea in foc. M-a insotit pana la usa crematoriului. I-am dat pachetul si i-am spus: „Du-te si pune-l in foc!”. Era un fum foarte mare, nu se vedea ce e inauntru, nu cunosteam topografia locului. Imi facea impresia ca trebuie strabatute mai multe incaperi, nici azi nu stiu. Nuta era in curtea Militiei, langa un ARO de culoare alb-gri, si mi-a spus cand am iesit din cladire: „Distruge tot, urca-te intr-o masina si pleaca!””, suna o alta parte din declaratia lui Ghircoias.
Material realizat cu sprijinul Asociatiei „Memorialul Revolutiei 16-22 Decembrie 1989” Timisoara
În 18 decembrie 1989, liniştea întregii ţări este spulberată. Românii au aflat de evenimentele de la Timişoara. În timp ce zeci de tineri au fost ucişi pe treptele catedralei, ceilalţi români ascultau România Liberă. Nicolae Ceauşescu pleacă în Iran şi lasă situaţia pe mâinile Elenei Ceauşescu, lui Emil Bobu şi Manea Mănescu.
În dimineaţa acelei zile, centrul Timişoarei era păzit de soldaţi şi agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marţiala, interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane
Pe parcursul după-amiezei de 18 decembrie, un grup de 30 de tineri ies în faţa Catedralei, în urma repetiţiilor de colinde. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură. S-a tras asupra lor! Nu au avut unde sa se ascundă deoarece catedrala era inchisă. Au fluturat un steag din care fusese decupată stema comunistă şi au cântat ”Deşteaptă-te române!” (un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947) şi au scandat lozinci împotriva sistemului. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.
În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, Ilfov.
În aceasi seara George Ardelean s-a dus în Calea Girocului, unde în seara dinainte se desfăşuraseră lupte între revoluţionari şi forţele de ordine. În discuţia înregistrată este vorba de un bărbat care fusese ucis şi a cărui trup a fost luat apoi de autorităţi. Se banuieste că persoana ucisă ar putea fi Aparaschivei Valentin.
Transcriere înregistrare:
00:00 Femeie: (neînţelegibil)
00:10 Femeie: Ce glonţ a fost, de ce calibru.
00:12 Femeie: Să recupereze glonţul.
00:17 Femeie: Aicea, în spate.
00:18 Femeie: Primul (neînţelegibil) uitaţi.
00:21 Femeie: Aici l-o omorît şi femeia l-a ţinut în casă, nu? Şi o văzut că lumea se adună, că face investigaţii, l-or luat (femeie: să nu se mai adune lumea). L-or luat. Or venit după el, or trecut patrulele pe aicea în continuu. (neînţelegibil) să nu se facă investigaţii, l-or luat.
00:36 Bărbat: Cine l-o luat?
00:37 Aceeaşi femeie: Cine? Tata o venit de sus, sau din groapă
00:44 Bătrînă: Săraca are trei copii.
00:47 Femeie tînără: 2 fete are.
00:49 Bătrînă: Unde e fotografia?
00:51 Tînără: Acolo sus e, nu ştiu dacă vedeţi, că-i acolo.
00:55 Bărbat: Aici, aici.
00:56 Femeie: Aici
00:58 Bărbat: Deci au murit (neînţelegibil)
00:59 Femeie: Nu domnule, a murit aseară, azi noapte între unu şi două, aici l-au împuşcat în casa scării. Femeia l-o dus sus, că e bărbatul ei, nu? Na, şi l-o pus în pat, să-i facă, să-i facă înmormîntarea şi totul, s-au pus drapele, aşa e obiceiul. A văzut că lumea se adună. A murit pe loc, bineînţeles. (bărbat: cînd l-a luat?) Între unu şi două, azi-noapte. O văzut că lumea se adună, nu ştiu ce, au trecut, au observat, ca să facă investigaţii din nou au venit şi l-au luat. I-au făcut şi (neînţelegibil) şi de toate. Chipurile, că-l duce să-i facă autopsie. Da. (bărbat: ce autopsie?) Să recupereze glonţul, că le trebuie.
Pe 17 decembrie dimineaţa, pe străzile Timişoarei circulă numai blindatele armatei, iar coloane de militari străbat oraşul în pas de defilare, pe muzica fanfarei. Pentru a-şi motiva intervenţiile în forţă, miliţia spune că în oraş acţionează bande de huligani care devastează magazinele. Demonstranţii, decişi să continue protestele, strâng rândurile, îi huiduie pe soldaţi şi aruncă în ei cu pietre. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi înving frica şi ies pe străzi. Scandează Jos Ceauşescu, Nu vă fie frică, Jos Comunismul.
Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fe reastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu, portretele familiei Ceauşescu, dar şi mâncarea din frigiderele instituţiei. Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, anunţă Bucureştiul că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei.. Protestatarii au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, maşini în flăcări, TAB-uri care transportau forţe de securitate înarmate şi tancuri. Conform martorilor, în jurul orei 16 se trage primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în piaţa numită acum Piaţa Libertăţii. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei şi Calea Girocului. Tancuri, camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş, în timp ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopţii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectat oraşul.
Între timp, la Bucureşti, pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a obţinut din partea CPEx aprobarea folosirii forţei pentru înăbuşirea revoluţiei de la Timişoara. După-amiază sosesc 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, toţi sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR. Este declanşată operaţiunea Radu cel Frumos, ce cuprinde acţiuni specifice stării de război.
59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost incinerate la o groapă de gunoi din Bucureşti, iar cenuşa lor, aruncată la canal.
Represaliile nu au reusit decat sa ii indarjeasca pe protestatari.
La caderea noptii, intrarea in Timisoara a fost blocata cu tancuri, TAB-uri si camioane militare in timp ce elicopterele survolau orasul. Dar a doua zi, pe 18 decembrie, protestele au fost reluate si mai puternic.
„Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” – Sloganul care a scos în stradă sute de mii de români, sătui de dictatură, s-a născut cu exact 20 ani în urmă. Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara. Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului. Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri.
În jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, credincioşii reformaţi demonstrează paşnic, cu lumânări în mâini, păzindu-l pe pastorul Laszlo Tökés care urma să fie evacuat. Apare primarul Petre Moţ care, împreună cu Laszlo Tökés, încearcă să liniştească lumea din stradă. Reformaţilor li se adaugă oameni ai Timişoarei de toate vârstele, profesiile şi credinţele, adunaţi spontan într-un act generos de solidaritate şi expresie a dorinţei de libertate şi democraţie.
O parte a mulţimii se îndreaptă spre Căminele Studenţeşti spre a aduna noi demonstranţi. Se ajunge la sediul Comitetului Judeţean PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile. Se operează primele arestări.
După-amiaza se întâmplă inevitabilul: în jurul orelor 16,00 – 17,00 se adunaseră deja peste 400 de persoane. Sunt blocate două tramvaie de către un grup de tineri care strigă pentru prima dată “Jos cu Ceauşescu!”. După un moment de debusolare, mulţimea începe să strige: “Jos cu Ceauşescu!”. Un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”
Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, apoi în Piaţa Operei, scandând o serie de lozinci anticomuniste.
Pe drum sunt distruse pancardele de propagandă care împânzeau oraşul. Acum se naşte drapelul
revoluţiei, steagul din care a fost decupată stema comunistă.
Manifestanţii sunt din nou întâmpinaţi de forţele de ordine, miliţieni, militari sau civili înarmaţi. Cu toată rezistenţa, sunt nevoiţi să se retragă. O mare parte sunt arestaţi, bătuţi şi duşi în arestul Miliţiei
Alarmat de ceea ce se întâmpla la Timişoara, Ceauşescu organizează de urgentă o teleconferinţă cu factorii de decizie de acolo. Va da ordin să se deschidă foc fără somaţie împotriva civililor. Ordinul va fi dus la îndeplinire şi la Timişoara vor cădea primele victime în după-amiaza aceleiaşi zile
Conform declaraţiilor victimelor, cei care au deschis foc asupra mulţimii au fost cadre ale M.A.P.N., ale Ministerului de Interne şi ale Securităţii.
Centrul oraşului este acoperit de sute de demonstranţi. Se înmulţeşte şi numărul securiştilor în civil. Semnele bătăliei pluteau în aer.
Pe treptele Catedralei se adună un grup de copii şi tineri civili care încep să scandeze: “Jos Ceauşescu!, Libertate! Vrem o ţară liberă!” Dintr-un transportor blindat se trag rafale care seceră mulţimea. Actul crud şi absurd care a avut loc sub privirile timişorenilor a întărâtat şi mai mult. În diverse zone începe o luptă deschisă cu cei care au decis să susţină în continuare un regim compromis. Se aruncă cu pietre şi cu sticle incendiare înspre maşinile şi transportoarele din care se trăgea.
Din dorinţa de a se şterge urmele, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, din incinta Spitalului Judeţean sunt sustrase cadavrele celor ucişi. Vor fi transportate în secret la Bucureşti, unde vor fi arse la crematoriu. Familiile celor dispăruţi urmau să fie informate că rudele lor au fugit peste graniţă… Autorităţile au dat ordin ca o parte a eroilor martiri să fie îngropaţi într-o groapă comună. Documentele care dovedeau cauza deceselor au fost, de asemenea, distruse…
Avand in vedere ca imi place foarte mult acest subiect, incepand de azi voi scrie ce s-a intamplat in Timisoara in 1989. In fiecare zi voi scrie ce s-a intamplat in respectiva zi acum 20 de ani!
Sa nu uitati…
Cu ce sa incep? Cu prima zi dintr-un nou inceput, sau mai bine zis dintr-o noua incercare…
Frumos… noi colegi, putine amintiri care se sterg usor lasand loc altora mai pretioase. Desi masca de fitoasa se destrama cu trecerea timpului, prieteniile nu se mai leaga asa usor ca inainte… orgoliile sunt prea mari si zambetele false prea dese… Credeam ca tu esti lumina de la capatul tunelului -vise de adolescenta. Nu esti prima mea iubire, dar prima dezamagire. Te-am cunoscut intr-o zi de toamna. In acea zi a sarit scanteia ce incet, incet a aprins focul… Nopti intregi pierdute pe mess, pentru ce? Sa primesc la sfarsit un mesaj sec ca ti-ai gasit pe altcineva deoarece nu cred in tine…
Astfel prienetiile s-au inchegat, dar purtau o masca dupa care se ascundea invidie, rautate… poate si singuratate… Nu incerc sa judec pe nimeni, dar rasfatarea si departarea de realitate fac din unii copii ceea ce nu pot fi. Am incercat sa leg cateva prietenii, dar pentru ce? Pentru a capata alta „figura”, pentru a-mi amagii speranta.
Asa poate ai intrat in viata mea…
Dar acelasi sfarsit…
Prea multe sanse ti-am oferit…
Prea mult m-am amagit…
Si acum o privesc pe ea
Si vad cum se amageste
Si se raneste…
Pentru ce? Dupa tine a venit altul, dupa el altul… si asa va fi mereu un Altul…
Hmmm… un post nou… un personaj nou… nu va spun cine este cum au facut multi altii! 😀 Sâc! Muriti de ciuda! 😀 Ce rau sunt!
Mda….este adolescenta… are problemele ei si nu vrea sa stie nimeni cine este… (Ce chestie… „Nu vrea sa stie nimeni cine este”… Suna asa putin, a dubla negatie… Corect? Adica… probabil ar suna mai bine… „Vrea sa stie nimeni cine este”, sau „Nu vrea sa stie toti cine este”… Ultima a sunat cam ca si „Vrea sa stie doar unii” 😀 cam asa si este… doar 2 persoane stiu cine este 😀 Ce mult imi place asta 😀 Gata tre sa inchid paranteza ca am scris prea mult in ea.. Nu ati sesizat asta, nu? )
Deci… (Fara deci ca suna urat… ) Deci dupa cum am spus doar 2 persoane stiu cine este. Eu si ea 😛 Fain, asa-i? Cu aceasta persoana am sa impart eu blogul… Defapt nu il impart… doar ca o sa public eu lucruri scrise de acea persoana 😀 Imi place stilul ei si de aceea am rugat-o sa colaboreze cu mine la acest blog… Bineinteles ca a spus da.. 😀 Persoana este Cryss…. Ca sa stiti ce a scris Cryss o sa pun la titlu la posturile ei „by Cryss” 😉 Stati linistiti o sa revin si eu cu ceva povesti noi 😀
Aaaaaaaaaaaaaa…. era sa uit Cryss este doar un pseudonim! 😀
Dupa cum stiti Poli Timisoara (sau FC Timisoara) a jucat preliminarii pt UEFA Champions League… Adversarul a fost echipa Shahtior Donetk, castigatoarea Cupei UEFA in sezonul 2008-2009. Dupa un 2-2 la Donetk si 0-0 la Timisoara echipa noastra s-a calificat in preliminariile UEFA Chapions League. Aici a intalnit echipa Vfb Stuttgart. Din pacate in prima mansa jucata acasa Poli a pierdut cu scorul de 2-0… Sa speram ca in Germania vom avea mai mult noroc! 😛
La meciurile jucate acasa atmosfera creata de suporterii politehnicii a fost incendiara! Va voi arata coregrafiile pregatite de Galeria Alb-Violeta! Sper sa va placa! Enjoy! 😀
Meciul FC Timisoara-Sahtior Donetk (0-0)
Meciul FC Timisoara-Vfb Stuttgart
Presa din Munchen…Poli Timisoara-VFB Stuttgart
„Cei mai frumosi suporteri din Europa, cea mai frumoasa atmosfera traita vreodata de reporterii nostrii pe un stadion de fotbal. Publicul Timisorean este cu siguranta cel mai fair-play si cel mai educat din cate ne-a fost dat sa vedem. Timisoara per ansamblu a dat o lectie de civilizatie, cu care unii suporteri germani nu erau obisnuiti, in special cei care au avut in ultimii ani deplasari in bucuresti. Ceea ce s-a intamplat in oras, inaintea meciului, pe stadion, in timpul meciului si prestatia „ultrasilor” Romani dupa meci, a fost o lectie de civilizatie, un exemplu de urmat.”
Un tinar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazindu-l atit de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns acasa a gasit pe masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea:
„Draga Parinte, Fiule….
Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
1.Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers…
3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
5. Poruncile lui Dumnezeu sint 10 nu 12.
6. Iar apostolii sint 12 nu 10.
7. Cind vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului.
8. Cind vorbesti despre Isus si apostoli, nu poti spune ca e „Fiul si banda lui”.
9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca „i-a zburat curul cu dinamita”…
10. Cind vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti „bulangiu”
11. Tatal, Fiul si Sfintul Duh nu sint Batrinul, Juniorul si Stafia…
12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa „Nasul”.
13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in pizda ma-sii.
14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat…
16. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva.
17. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-l inviti sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o inviti pe Sora Daniela sa faca striptease.
18. Apa sfinta se foloseste pentru a binecuvinta, nu pt. a-ti racori ceafa.
19. „Casuta” aia este confesionalul, nu toaleta
20. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella.
21. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevarra
22. Pacatosii, cind mor, se duc in Infern, nu in aia ma-si
Un nou articol, o noua idee!
Stiu ca e vacanta si nu mai vrea nimeni sa auda de scoala dar mi-am amintit ceva… In regulamentul scolii noastre (regulamentul de ordine interioara) in articolul 168 paragraful 3 (sper sa nu gresesc) scrie cam asa:
-sunt interzise frizurile tip tepi si creasta, cercei sau piercing-uri si tinute provocatoare. (mai mult…)
Nu am scris de mult asa ca e timpul… Dupa cum o parte din voi bine stiu o mare parte a vacantei eu mi-o petrec la Timisoara. Stau la versiorul meu… intelegeti voi! 😉
Intr-o seara, in timp ce eu eram la calculator iar el citea ziaru’, m-a intrebat ce parere am eu despre viata dupa moarte. Nu am prea stiut ce sa ii raspund pe moment pentru ca nu eram in tema, dar i-am promis ca o sa ii dau raspunsul printr-un articol pe blog.
Vreau sa imi tin promisiunea!
Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare tuturor civilizaţiilor. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să afle ceea ce se petrece după moarte.
Moartea din punct de vedere stiintific inseamna incetarea tuturor functiilor vitale ( inima nu mai bate si se opreste respiratia). Dar ce se intampla dupa moarte… (mai mult…)
Acidul Picric , cunoscut si sub denumirea de Tri-Nitro-Fenol sau T.N.F. , este un explozibil militar , folosit pentru a declansa explozibili mai putin sensibili cum ar fi TNT . Este un explozibil destul de usor de realizat , daca puteti face rost de materiale . Procedura de preparare este descrisa in multe manuale de liceu si laboratoare de chimie .
Materiale:
1) fenol – 9,5 g
2) acid sulfuric concentrat
3) 12,5 ml acid nitric concentrat
4) 38 ml apa distilata
Echipamente:
1) flacon de 500 ml
2) sursa de caldura ajustabila
3) o mensura de 1000 ml sau alt recipient bun pentru fiert
Intr-o zi, un prieten m-a intrebat ce as face daca as putea calatori in timp? I-am raspuns ca nu stiu ce as face, dar din punctul meu de vedere calatoria in timp nu se poate realiza! M-a intrebat de ce… si i-am spus! Dar va spun si voua! 😉
Chiar daca ar exista o masina a timpului calatoria in timp ar fi ceva absurd! Ganditi-va si voi daca un domn X pleaca in trecut… asta ar insemna sa inceteze sa existe in prezent si sa apara 2 domni X intr-un „anumit moment” in trecut… apoi vine vremea cand un domn X ar calatori din nou in trecut (istoria se repeta), atunci cei doi domni X ar disparea si ar aparea inca o data intr-un „anumit moment” in trecut! Asta ar insemna ca istoria sa se repete la infinit si la un moment dat Pamantul sa fie plin de domni X (mai mult…)
Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
“Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..”.
“-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur…”
“-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci. (mai mult…)
Hmmm… Nu am mai scris de mult… Nu prea am ce! 😛 A trecut si 1 mai. Am fost pe munte! In Retezat la complexul de cabane Dorulet! Super fain! Am facut in 3 zile vreo 800 de fotografii, sau poze, cum vreti voi! Nu! Nu sunt nebun! Nu le-am facut toate eu… doar majoritatea! 😛 Ce pot sa va spun… Distractie multa, peisaje superbe, rock climbing… chestii de’astea! O sa pun cateva fotografii ca sa vedeti si voi ce am vazut eu.. 😛
Incep un nou post… Poate ca sa ma laud… Poate doar ca sa scriu… Nici eu nu stiu! Am mers la olimpiada de engleza la Timisoara. La Colegiul Tehnic Henry Coanda. Am fost selectati 10 copii de la Deta ca sa participam dar am mers doar 9 pentru ca unul din noi avea examen de carnet (permis de conducere). Am ajuns acolo mort de somn dar fetele dragute si atmosfera tensionata m-a trezit. Am fost invitati sa intram in salile de stand-by unde am asteptat sa fim chemati la prima proba. Am fost primul de la Deta care am mers la prima proba… (mai mult…)
M-am gandit sa vorbim despre şefi… La primul meu articol am primit un comentariu de la o persoana care isi spune „şefa”. De ce? Pentru ca asa ii spun eu si pentru ca practic este „şefa” mea… Sunt vicepresedinte al consiliului elevilor la scoala mea. Ea este presedinta, deci este şefa mea! 😛 Cred ca pot sa spun ca sunt un baiat mult mai chinuit decat multi altii, pentru ca pe langa şefa de acasa, pe care o avem aproape fiecare si şefa din timpul liber, pe care o au doar unii eu am si o şefa la scoala… Ghinionul meu! Sau nu… Pentru ca desi ceea ce am spus pana acum suna destul de rau nu e chiar asa… Uneori e bine sa ai un şef pentru ca iti arata ce e bine si ce nu, te invata lucruri noi si alte chestii din astea… Oricum, şefa mea nu e ca oricare alta! E o persoana deosebita… Şefa mea e pur si simplu… EA! Pur si simplu IULIA! Nu e persoana care te chinuie dar e persoana care te cam trage de urechi atunci cand gresesti… Oricum, nu poti sa te superi pe ea! Defapt poti dar nu te tine mult supararea… Asta e! Nu ai ce sa ii faci! Trebuie sa ne acceptam şefii asa cum sunt! Norocul meu ca am asa şefa!
Salutare tuturor! Cred ca pentru inceput ar trebui sa ma prezint… Ma numesc Tamas Emanuel, am 17 ani impliniti in 13 martie (2009) si locuiesc in Deta judetul Timis. Mi-am facut blog… De ce? Nu stiu… Oricum Bianca a avut dreptate cand a spus ca imi voi face si eu blog… desi nu am vrut sa o cred atunci! Nu stiu cat o sa ma ocup de el… Asa ca nu va asteptati la nu stiu ce… Clar? 😛 Aaaaa… Sa nu uit! Blog-ul nu l-am facut singur! Ma ajutat Kaspel (Valy de la mine din clasa)! Merci mult, man!
Nu prea stiu ce sa scriu… Sunt abia la inceput si folosesc excesiv „…”. Trebuie insa sa va spun ca astept de la voi provocari care sa imi puna creierul in miscare. Absolut orice! Discutam orice ce tema vreti voi…
Emanuelm13's Blog 
